hleab


hleab
HLEAB, hleaburi, s.n. (reg.) Lucru rău, stricat, vechi. – cf. ucr. c h l j a b a t y "a se clătina, a fi hodorogit".
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

hleab s. n., pl. hleáburi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

HLEAB hleaburi n. pop. 1) Obiect învechit şi deteriorat; vechitură. 2) fig. peior. Om (sau animal) slăbănog şi sleit de puteri (din cauza vârstei înaintate sau a unei boli); rablă. /cf. ucr. chljabaty
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

hleáb (hleáburi), s.n.1. (Mold.) Rest, fragment, ciob. – 2. Hîrb. sl. chlĕbŭ "pîine" (Cihac, II, 193). Trebuie să fi însemnat la început "rest de pîine, bucată" şi de aici "rest". DAR pleacă de la rus. chljabatĭ "a se rablagi"; Scriban crede că este vorba de o metateză a lui bleahbleau. – Der. hlibui, vb. (a deteriora; a strica); hliban, s.n. (Mold., pîine); înhleba, vb. (Mold., a purta pantofi prea mari).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • rablă — RÁBLĂ, rable, s.f. (fam. şi depr (depreciativ).) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân şi slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit şi sleit de puteri, ramolit. – cf. bg. h r ă b l a ceva care este spart, rupt, care are… …   Dicționar Român

  • rugină — RUGÍNĂ, rugini, s.f. I. 1. Substanţă brun roşcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiţă brună care acoperă uneori pietrele şi care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect… …   Dicționar Român