hâr


hâr
HÂR interj. 1. Cuvânt care imită mârâitul câinilor. ♢ expr. Că(-i) hâr, că(-i) mâr sau hâr încoace, hâr încolo, se zice când cineva se încurcă în explicaţii neconvingătoare, mincinoase. 2. Cuvânt care imită zgomotul produs de unele mecanisme vechi (defecte). – Onomatopee.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

HÂR interj. mâr!
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

hâr interj.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

HÂR interj. 1) (se foloseşte, prelungit, pentru a reda hârâitul câinelui). 2) (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de unele mecanisme uzate sau organele respiratorii în cazul unor boli). /Onomat.
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

hîr interj. – Exprimă ideea de scrîşnet. – var. hor, hur. Creaţie expresivă, cf. lat. hirrire "despre cîini, a mîrîi", sp. chirriar. – Der. hîrîi, vb. (a scîrţîi, a scrîşni, a mîrîi), cf. cîrîi, mîrîi, sfîrîi (după Cihac, II, 504, din mag. herregni "a mîrîi"); hîrîitor, adj. (care hîrîie); hîrîitoare, s.f. (jucărie, morişcă, zbîrnîitoare); hîrîială, s.f. (mîrîit; tuse, măgărească); hîrîitură, s.f. (scrîşnet, mîrîit); hîrghi, vb. (a scrîşni); hîrgoi, s.n. (bîzoi al cimpoiului), care după Drăganu, Dacor., III, 718, provine din mag. hörgö "horcăială"; hîrghe (var. hîrghie), s.f. (decrepitudine, horcăială); hîrcă, s.f. (cobe, ţîfnă; rablă, vechitură, hîrb; ţeastă, craniu), cu suf. -, cf. dupcă, hapcă, japcă, sau formaţie regresivă de la vb. hîrcîi (după Cihac, II, 135 din sl. charakati "a tuşi"; pentru DAR, din sl. *chyrka, de la chyrĭ "boală", cf. hîră; după Drăganu, Dacor., III, 1088, în loc de *hîrbcă, dim. al lui hîrb, după Diculescu, Elementele, 476, din gr. ὔρχα "oală"; hîrcîi, vb. (a respira horcăit; a gîfîi; a scărpina, a freca), cf. hîrîi, hîrcîi, horcăi şi de asemenea bg. hărkam "a sforăi", sb. hrkati "a sforăi", rus. chorkatĭ "a freca" etc.); hîrcîială, s.f. (horcăit); hîrcîitură, s.f. (horcăit); hîrcotă, s.f. (prostituată); hîrlă, s.f. (scroafă bătrînă), cu l expresiv; hîrlog, s.m. (porc bătrîn); horăi, vb. (Mold., a sforăi); horăială (var. horăitură), s.f. (Mold., sforăit); horcăi, vb. (a sforăi; a respira horcăit), cf. hîrcîi (după Conev 91 din bg. hărkam, de unde mr. hărchescu, cf. megl. arcătesc); horcăială (var. horcăitură), s.f. (sforăit; horcăit); horcăitor, adj. (care horcăie); horcăilă, s.m. (persoană care sforăie); horcăni (var. horconi, horcoti), vb. (a sforăi); horhăi (var. hărhăi, horhoti), vb. (a se foi, a se agita, a se mişca; a greşi), cf. forfoti (după Cihac, II, 506 şi DAR din mag. horholni "a linia"); horhot, s.n. (larmă, zgomot); horhotină (var. horholină), s.f. (prostituată), pe care Pascu, Arch. rom., VII, 559, îl der. din rut. hohol’; horholi, vb. (Trans., a împodobi, a înfrumuseţa), cf. corcoli; hură, s.f. (ceartă, scandal; mulţime, forfotă), cf. hîră; hurutui, vb. (Trans., a goni păsările din curte); hurc, s.n. (bătaie, gonire a animalelor, la vînătoare), cf. hîrcă (numele vine de la zgomotul presupus de gonirea animalelor, la vînătoare; formal, trebuie plecat de la *hurcă, cu sing. refăcut); hurcui, vb. (a goni animalele la vînătoare); hurcuială, s.f. (gonire; vînătoare); hurui (var. urui, hurdui), vb. (a scîrţîi, a scrîşni); huruitoare, s.f. (morişcă, zbîrnîitoare); hur(d)uitură, s.f. (scrîşnet, zgomot); hurduca (var. hurducăi), vb. (a scrîşni; a face zgomot; a scutura, a zgîlţîi), pe care Cihac, I, 144, îl pune în legătură cu ceh. hurt "zgomot"; hurducătură, s.f. (scrîşnet); hurduc-burduc (var. hurdu(f)-burdu(f), hurduz-burduz), adv. (pe brînci); hardughie, s.f. (ruină, clădire mare şi dărăpănată), der. de la hurduca precum hîrghie de la hîrîi (după Scriban, din ngr. χαρτουργία "fabrică de hîrtie", ipoteză puţin convingătoare); hardughi, vb. refl. (a sta să cadă; a decădea; a slăbi, a îmbătrîni). – cf. hîră.
Trimis de blaurb, 05.04.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • Har — may refer to:* Har is mountain in Hebrew. * Har is a religious term in Indian religions meaning God, also spelt Hari. * Har is the Greek name for the Egyptian god Horus. * Hár (meaning high ), one of the many names of Odin in Norse mythology. *… …   Wikipedia

  • har — HAR, haruri, s.n. 1. (În religia creştină) Dar2, ajutor spiritual, graţie divină acordată omului. ♢ expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamaţie prin care cineva îşi exprimă satisfacţia pentru reuşita unui lucru; slavă… …   Dicționar Român

  • har|ri|er — har|ri|er1 «HAR ee uhr», noun. 1. any one of a breed of hounds, very similar to the English foxhound but smaller, used to hunt hares. 2. a member of a hare and hounds team. 3. a cross country runner. ╂[apparently < hare + ier] har|ri|er2 «HAR… …   Useful english dictionary

  • hår — sb., et, hår, ene, i sms. hår , fx hårbørste, hårfarve …   Dansk ordbog

  • har — <Interj.> (landsch.): Zuruf an ein Pferd; nach links! * * * har <Interj.> (landsch.): Zuruf an ein Pferd: nach links! …   Universal-Lexikon

  • har — hȃr m DEFINICIJA arh. 1. čar, zahvalnost, korist [to ti je za har] 2. dobro djelo, milost, dobročinstvo ETIMOLOGIJA tur. ar ← arap. ̔ār ← grč. kháris: zahvalnost …   Hrvatski jezični portal

  • harþa- — *harþa , *harþaz germ., stark. Maskulinum (a): Verweis: s. *hard s. hard ; …   Germanisches Wörterbuch

  • har — Har, ou Hard, f. Est le lien de jeune bois, duquel apres l avoir tors on lie bien serrément un fagot ou bourrée, Vinculum, Et pour ceste mesme raison, de estaindre et serrer, Har ou Hard est aussi appelé le cordeau duquel les malfaicteurs… …   Thresor de la langue françoyse

  • har|a-ki|ri — «HAR uh KIHR ee, HAH ruh », noun. 1. suicide by ripping open the abdomen with a knife according to a prescribed ritual. It is the ancient form of honorable suicide among the samurai or warrior class in Japan. 2. Figurative: »We must continue to… …   Useful english dictionary

  • har|dy — har|dy1 «HAHR dee», adjective, di|er, di|est, noun, plural dies. –adj. 1. able to bear hard treatment; strong; robust: »hardy frontier settlers. SYNONYM( …   Useful english dictionary