inel

INÉL, inele, s.n. 1. Cerc mic de metal (preţios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ♢ Inel de logodnă = verighetă. ♢ expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subţire; zvelt. ♢ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjură planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuinţări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanţă de pământ şi la care gimnastul execută exerciţii ţinându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulaţie, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate şi leagă capetele şoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secţiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase şi care indică vârsta acestora şi creşterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele şi alte formaţii osoase ale peştilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – lat. anellus.

Trimis de valeriu, 24.02.2007. Sursa: DEX '98



INÉL s. 1. v. verighetă. 2. v. belciug. 3. v. za. 4. (anat.) segment. (Un inel al corpului albinei.) 5. v. buclă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



inél s. n., pl. inéle

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



INÉL inele n. 1) Cerc mic de metal care se pune pe deget ca podoabă. inel de aur. inel de argint. ♢ inel de logodnă inel (de metal preţios) care se poartă pe degetul inelar ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soţi; verighetă. 2) Obiect în formă de cerc, confecţionat dintr-un material dur, având diferite întrebuinţări (pentru fixare, agăţare, cuplare etc.). inele pentru perdele. inel pentru cheie. ♢ inele de gimnastică dispozitiv pentru gimnastică masculină, alcătuit din două cercuri de metal dur, suspendate de câte o frânghie. 3) Fiecare dintre cercurile unei tulpini sau rădăcini ale plantei lemnoase, după numărul cărora se poate constata vârsta acestuia. 4) Fiecare dintre segmentele circulare care formează corpul unor viermi. /<lat. anellus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



INÉL, inéle, s.n. inel 6. (mat.) Mulţime de elemente închisă faţă de două operaţii binare, dintre care prima formează cu mulţimea dată un grup (3) comutativ, iar cea de-a doua este asociativă faţă de elementele mulţimii şi distributivă în raport cu prima operaţie. [MW]

Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: Neoficial



inél (inéle), s.n. – 1. Cerc mic de metal care se poartă ca podoabă pe deget. – 2. Cerc mic. – 3. Zuluf, cîrlionţ. – Mr. nel, ninel, megl. ninel, istr. arel. lat. anĕllus (Puşcariu 833; Candrea-Dens., 858; REW 452; DAR), cf. it. anello, prov., cat. anel, fr. anneau, sp. anillo, port. elo. Rezultatul lui e, care ar fi trebuit să se diftongheze şi să treacă la ie, a fost explicat prin influenţa lui n anterior (Rosetti, Mélanges de linguistique, Bucarest 1947, p. 171), şi, cu mai mari şanse de probabilitate, prin analogia cu formele atone (Lombard, Studia neophil., II, 59). – Der. ineluş, s.n. (inel; joc de copii); inelar, s.n. (degetul pe care se pune inelul), cu suf. agente -ar (după REW 451, din lat. anĕllārius).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER