ipoteză


ipoteză
IPOTÉZĂ, ipoteze, s.f. Presupunere, enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenţa fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiţiei, impresiei etc. ♦ (mat.) Ansamblul proprietăţilor date într-o demonstraţie şi cu ajutorul cărora se obţin noi propoziţii. – Din fr. hypothèse.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

IPOTÉZĂ s. 1. presupunere, prezumţie, supoziţie, (livr.) conjectură, (înv.) supunere. (Ce ipoteză a lansat?) 2. v. presupunere.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

IPOTÉZ//Ă ipotezăe f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; prezumţie; supoziţie. 2) mat. Element dat pe baza căruia poate fi demonstrată o teoremă. [G.-D. ipotezei] /<lat., gr. hypothesis, fr. hypothese
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

IPOTÉZĂ s.f. Presupunere, supoziţie pe baza unor fapte cunoscute asupra relaţiei între anumite fenomene sau asupra legăturii dintre aceste fenomene şi cauzele lăuntrice care le determină. ♦ (mat.) Element dat pe baza căruia se dezvoltă o demonstraţie. [cf. fr. hypothèse, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – poziţie].
Trimis de LauraGellner, 12.08.2006. Sursa: DN

IPOTÉZĂ s. f. 1. presupunere, supoziţie enunţate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relaţia dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea şi cauzele lăuntrice care le determină. 2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinţă. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstraţie. (< fr. hypothèse)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

ipotéză (ipotéze), s.f. – Presupunere formulată pe baza unor fapte cunoscute. – var. (înv.) ipotes, s.n. Mr. ipothise "afacere". gr. ὑπόθεσις (sec. XVIII, cf. Gáldi 202), şi apoi din fr. hypothèse. – Der. ipotetic, adj. (presupus, prezumtiv), din gr. ὑποθετιϰός, folosit de Cantemir în 1705 (Gáldi 202). Aceste cuvinte se scriu uneori cu h, ca în fr.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.