jaf

JAF, jafuri, s.n. 1. Furt săvârşit prin violenţă; jefuire, jecmăneală. ♢ loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ♢ (înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ♢ expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare faţă de o pagubă considerată neînsemnată. [var.: (înv.) jac s.n.] – Din pol. žak.

Trimis de claudia, 24.07.2004. Sursa: DEX '98



JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobândă, prădăşug, răpiciune, răpştire. (Porniţi pe jaf.) 2. v. tâlhărie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



JAF s. v. risipă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



jaf s. n., pl. jáfuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



JAF jafuri n. 1) Furt (mare), săvârşit cu violenţă; prăda; despuiere. 2) Obiect sustras printr-un asemenea act de violenţă. 3) fam. Cheltuieli mari (pentru ceva), care depăşesc cu mult preţul sau cheltuielile reale. /<pol. žak

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



jaf (jáfuri), s.n. – Jaf, prădăciune. – var. (înv.) jac, jah. it. sacco, prin intermediul mag. zsák (Philippide, Principii, 297; DAR), sau al pol. žak (Cihac, II, 155; Tiktin), cf. jacă. Der. nu este clară, întrucît cuvîntul pol. este rar şi cel mag. înseamnă numai "sac", însă cf. mag. zsákolni "a prăda". Nu este normală nici alterarea c › h › f, pe care Tiktin încearcă să o explice printr-o veche pronunţare germană cu k aspirat şi DAR printr-o încrucişare cu rut. žah "groază"; dar este vorba fără îndoială de o transformare în interiorul limbii rom., deoarece cele trei forme sînt amplu reprezentate: cf. doctor › doftor. Der. jăcaş, adj. (înv., jefuitor); jefui, vb. (a prăda), cu var. înv. jecui, jăcui; jefuitor, adj. (care jefuieşte); jefuială, s.f. (jaf; stoarcere de impozite); jecmăni (var. jăcmăni), vb. (a jefui, a prăda), din mag. zsákmány "jefuire" ‹ it. saccomanno (Cihac, II, 155; DAR); jecmăn, s.n. (jefuire), deverbal al cuvîntului anterior; jecmăneală, s.f. (jaf; stoarcere de impozite). Jac apare de la începutul sec. XVII, jecmăni de la începutul sec. XVIII.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER