jale

JÁLE¹ s.f. 1. Tristeţe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ♢ loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ♢ loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (înv.) Doliu. [var.: (reg.) jéle s.f.] – Din sl. žalĩ.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



JÁLE² s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală şi medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

Trimis de claudia, 02.02.2005. Sursa: DEX '98



JÁLE s. (bot.) 1. (Salvia officinalis) jaleş, salbie, salvie, (reg.) şerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleş, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleş, (reg.) pavăză.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



JÁLE s. v. doliu, linariţă, salvie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



jále (tristeţe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

Trimis de siveco, 31.10.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



jále de câmp (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



jále de grădínă (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



JÁLE¹ f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situaţie disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de jale. [G.-D. jalei] /<sl. žali

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



JÁLE² f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



jále s.f. – Salvie (salvia officinalis). Mag. zsálya, din lat. salvia (Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 139), cf sb. žalj, žalfija (› jalfie). Este dublet de la salvie, s.f. – Der. jaleş, s.m. (salvie; plantă, Stachys germanica), a cărei der. este puţin clară (după DAR, din mag. zsályas "infuzie de salvie"); joaie, s.f. (salvie), în loc de jaie (Drăganu, Dacor., IX, 210); joian, s.m. (plantă, Oenanthe silaifolia), cu var. joină, s.f.

Trimis de blaurb, 24.10.2008. Sursa: DER



jále (-jéli), s.f. – Chin, durere, mîhnire, amar, necaz. – Mr. jale, megl. Jal’. sl. žalĭ "durere" (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin; DAR; Conev 101), cf. bg. žalja. Se foloseşte în arg. cu un sens mai mult sau mai puţin echivalent celui de "treabă proastă". Sensul înv. de "dorinţă, dor" indicat de DAR nu pare să fi existat în realitate; ex. citat, din Codicele Voroneţean, pare o stîngăcie a traducătorului, care a folosit jale "dorinţă" în loc de dor, ce are într-adevăr cele două sensuri de "durere" şi "dorinţă". Der. jalet, s.n. (durere); jelie, s.f. (chin); jaloste, s.f. (înv., chin), din sl. žalosti; jelcui, vb. refl. (a se lamenta), din rut. žalkuvati; jalnic, adj. (trist, dureros, chinuitor; care stîrneşte milă; de doliu), cf. bg. žalnik; jelalnic, adj. (rar, necăjit); jelnici, vb. (a se lamenta, a se jelui); jelanie, s.f. (dorinţă; durere, chin, necaz; plîngere, lamentaţie), din sl. želanije "dorinţă", confundat în parte cu sl. želenije "doliu, durere" (DAR), cf. bg. želanie "dorinţă"; jeli (mr. jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se jelui), din sl. zaliti, cf. bg. žalja; jelitor, adj. (mîhnit, întristat); jelit, s.n. (jeluire, plînset); jelui, vb. (a compătimi, a simţi compasiune, a regreta, a deplora; înv., a dori, a-i fi dor; refl., a se plînge), din sl. žalovati; jeluitor, adj. (plîngăcios); jeluitor, s.m. (reclamant); jalovanie, s.f. (bocet; reclamaţie), din sl. (rus.) žalovanije, înv.

Trimis de blaurb, 24.10.2008. Sursa: DER