lustruitor


lustruitor
LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, subst. 1. s.m. şi f. Persoană care efectuează operaţia de lustruire. 2. s.n. Instrument confecţionat din oţel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care serveşte în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

lustruitór (persoană) s. m., pl. lustruitóri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

lustruitór (obiect) s. n., pl. lustruitoáre
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

LUSTRUIT//ÓR lustruitoroáre (lustruitoróri, lustruitoroáre) m. şi f. Persoană specializată în lucrări de lustruire. lustruitor de mobilă. /a lustrui + suf. lustruitortor
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • şlefui — ŞLEFUÍ, şlefuiesc, vb. IV tranz. 1. A prelucra o suprafaţă dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a i da o anumită formă; a lustrui. ♦ fig. A cizela, a retuşa, a perfecţiona un text literar. ♦ refl. fig.… …   Dicționar Român