mesteca

mesteca
MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.
Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

MESTECÁ1, méstec, vb. I. tranz. A sfărâma un aliment cu dinţii şi a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiţi). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ fig. A pune la cale; a plănui. – lat. masticare.
Trimis de LauraGellner, 28.05.2004. Sursa: DEX '98

MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A mesteca un aliment în gură.)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. şi pl. méstecă
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinţii (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghiţirea şi digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. mesteca gumă. 3) (mai ales alimente) A mişca (cu o lingură) pentru a obţine o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acţiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a ţese; a unelti; a coace. /<lat. masticare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Puşcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s.m. (cel care mestecă).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. lat. *mixticāre (Puşcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s.n. (bătător, mai); mestec, s.n. (înv., amestec); mestecătură, s.f. (amestec, dezordine); mestecuş, s.n. (bătător; băţ pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s.n. (Trans., făcăleţ; arg., gură, plisc).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • mestecă — MÉSTECĂ, mesteci, s.f. (bot.; reg.) Răsfug. [var.: méstec s.m.] – Din mesteca1. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  MÉSTECĂ s. v. răsfug. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  …   Dicționar Român

  • morfoli — MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinţilor; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ♢ expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedesluşit, a îngăima, a… …   Dicționar Român

  • rumega — RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. tranz. A mesteca ceva în gură; (depr (depreciativ).; despre oameni) a mânca mult şi încet. 3. tranz. fig. A medita pe… …   Dicționar Român

  • méstece — a [tǝc] s (ẹ̄) manjšalnica od mesto: a) mestece je ležalo na oni strani reke; iz mesteca se je razvilo pomembno industrijsko središče; podeželska mesteca / vse mestece je bilo na nogah / srednjeveška mesteca b) ekspr. v prenapolnjeni kavarni so… …   Slovar slovenskega knjižnega jezika

  • amesteca — AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. tranz. şi refl. A (se) face un amestec (1). ♦ tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. refl. (Despre grupuri de fiinţe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în …   Dicționar Român

  • dinte — DÍNTE, dinţi, s.m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalţ, aşezate în cavitatea bucală a majorităţii vertebratelor şi servind de obicei pentru a rupe, a mesteca şi a fărâmiţa alimentele; p. restr. fiecare dintre… …   Dicționar Român

  • dumica — DUMICÁ, dumíc, vb. I. tranz. (pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucăţele, a fărâmiţa un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăţi; a ciopârţi; p. ext. a distruge, a nimici. [prez. ind. acc. şi: dúmic].… …   Dicționar Român

  • melestui — MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. tranz. (reg.) A mesteca cu melesteul. ♢ fig. A bate tare pe cineva. – magh. melleszteni. Trimis de Anonim, 17.04.2004. Sursa: DLRM  MELESTUÍ, melestuiesc, vb. IV. tranz. (reg …   Dicționar Român

  • molfăi — MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinţilor); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinţi sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. fig. A rosti… …   Dicționar Român

  • tutun — TUTÚN, (1), s.m., (2, 3) tutunuri, s.n. 1. s.m. Plantă erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele mari şi moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde închis, cu flori albe, roz sau roşii, reunite în buchete (Nicotiana… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”