- meu
- MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. pron. pos. (Precedat de art. "al", "a", "ai", "ale"; înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor precum şi numele vorbitorului) A mea e cartea. ♢ (La m. pl., înlocuieşte numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ♢ (Înlocuieşte numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am şi eu ale mele. ♢ expr. (În legătură cu verbe ca "a rămâne", "a fi" etc.) Pe-a mea = după dorinţa sau după părerea vorbitorului. II. adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparţine vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependenţa, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenenţa) Care ţine de cel care vorbeşte; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acţiuni) Greşeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acţiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – lat. meus, mea.Trimis de LauraGellner, 29.05.2004. Sursa: DEX '98MEI-PĂDURÉŢ s. v. meişor.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeMEI-PĂSĂRÉSC s. v. mohor.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeMEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea meu s-a bucurat de succes.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimemei-păduréţ s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmei-tătărésc s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmeu/al meu adj. m., pl. mei/ ai mei; f. sg. mea/a mea, g.-d. méle/a méle , pl. méle/ale méle (şi: -meu m. sg., -mea f. sg., -mii/-mei g.-d. f. sg., în îmbinări ca fráte-meu, sóră-mea)Trimis de siveco, 20.06.2008. Sursa: Dicţionar ortograficmeu (precedat de al) pr. m., pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. sg. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMEU1 mea (mei, méle) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor, precum şi numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ♢ Pe-a mea după cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, meaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXMEU2 mea (mei, méle) adj. pos. 1) Care aparţine vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se află într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbeşte. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, meaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXméu (-éa), adj. şi pron. pos. – Mr. neu, meu, megl., istr. meu. lat. meus (Puşcariu 1074; Candrea-Dens., 1091; REW 5556), cf. it. mio (sard. meu), prov. mieu, cat., port. meu, sp. mío. Rezultatul normal, mieu, a pierdut diftongul, prin analogie cu f. mea (Rosetti, BL, V, 34; Rosetti, Mélanges, 173), sau, mai curînd, cu pl. mei. Fără îndoială, datorită unui obicei neîntemeiat, introdus de actorul C. Nottara, dicţiunea teatrală obişnuieşte să pronunţe mieu.Trimis de blaurb, 26.10.2008. Sursa: DERmíe pron. pers. în dativ. lat. mĭhi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseşte în patru feluri diferite: mie în poziţie tare, ca în sp. a mí, şi totdeauna împreună cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), înaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) în poziţie enclitică sau proclitică: mi-a adus, dîndu-mi; îmi în următoarele cazuri: îmi pare, îmi aduc aminte, valoare emfatică, faţă de mi-a duc aminte, pronunţare familiară.Trimis de blaurb, 26.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
