nebun

nebun
NEBÚN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. adj., s.m. şi f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ♢ expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Eşti nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză faţă de faptele sau de afirmaţiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-şi acorda o importanţă exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulţumit. 2. adj., s.m. şi f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de raţiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. adj., s.m. şi f. (Fiinţă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. adj. Care arată, trădează nebunie. II. adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (înv. şi pop.) Care nu este bun; rău. III. s.m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curţile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de şah. – Ne- + bun.
Trimis de cornel, 08.06.2004. Sursa: DEX '98

Nebun ≠ normal
Trimis de siveco, 25.02.2005. Sursa: Antonime

MEI-NEBÚN s. v. mohor.
Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime

NEBÚN adj. v. ameţitor, năucitor, uimitor, uluitor.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

NEBÚN adj., s. 1. adj., s. (med.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, ţicnit, (livr. şi peior.) sonat, (pop. şi fam.) apucat, candriu, căpiat, deşucheat, strecheat, (înv. şi reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. şi Ban.) bolând, (Ban.) pălăurat, (Olt. şi Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrântit, ţăcănit. (O persoană nebun.) 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. v. smintit. 4. adj. v. zburdalnic. 5. adj. v. cumplit. 6. adj. v. extraordinar.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

NEBÚN s. v. bufon, măscărici, paiaţă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

mei-nebún s. m.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

nebún adj. m., s. m., pl. nebúni; f. sg. nebúnă, g.-d. art. nebúnei, pl. nebúne
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

NEBÚN1 nebună (nebuni, nebune) 1) şi substantival (despre persoane) Care are tulburări psihice grave; care şi-a ieşit din minţi; alienat mintal; dement. ♢ nebun de cap se spune despre cineva care suferă de o boală mintală. Casă de nebuni spital de boli psihice. Eşti nebun? se spune pentru a-şi exprima dezacordul în legătură cu acţiunile, afirmaţiile sau cu intenţiile cuiva. A fi ca nebun a-şi pierde cumpătul (în urma unei emoţii). A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) a-i plăcea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fă nebun! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ţi face de cap!; astâmpără-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinţă în acţiuni; nesocotit; nesăbuit. Gând nebun. 3) şi adverbial Care vădeşte o putere de nestăvilit; deosebit de tare. Vântul bate nebun. /ne- + bun
Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: NODEX

NEBÚN2 nebuni m. Piesă la jocul de şah. /ne- + bun
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • dement — DEMÉNT, Ă, demenţi, te, adj., s.m. şi f. 1. adj., s.m. şi f. Alienat mintal, nebun. 2. adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, ntis. Trimis de ana zecheru …   Dicționar Român

  • nebuni — NEBUNÍ, nebunesc, vb. IV. intranz. şi tranz. (pop.) A înnebuni. ♢ expr. (tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamaţie folosită pentru a exprima mirarea (şi neîncrederea) faţă de cele auzite. – Din nebun. Trimis de cornel, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • alienat — ALIENÁT, Ă, alienaţi, te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [pr.: li e ] – Din fr. aliéné, lat. alienatus. Trimis de ana zecheru, 03.01.2003. Sursa: DEX 98  ALIENÁT adj., s. 1 …   Dicționar Român

  • bun — BUN, Ă, (I VIII) buni, e, adj., s.m. şi f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. adj. Care are calităţi. 1. Care face în mod obişnuit bine altora, care se poartă bine cu alţii; binevoitor. ♢ expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi.… …   Dicționar Român

  • minte — MÍNTE, minţi, s.f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înţelege; raţiune, intelect. ♢ loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înţelept. ♢ loc. adj. şi adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ♢ expr. Ieşit… …   Dicționar Român

  • nebunesc — NEBUNÉSC, EÁSCĂ, nebuneşti, adj. Care denotă lipsă de raţiune, de minte; necugetat, nesocotit. ♦ Care depăşeşte cu mult intensitatea, mărimea, cantitatea etc. obişnuită; excesiv, exagerat. – Nebun + suf. esc. Trimis de cornel, 13.09.2007. Sursa:… …   Dicționar Român

  • nebunie — NEBUNÍE, nebunii, s.f. 1. Pierdere a judecăţii din cauza unei boli mintale; demenţă, alienaţie mintală. ♢ loc. adv. (fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuinţă, nesocotinţă, prostie.… …   Dicționar Român

  • bolând — BOLẤND, Ă, bolânzi, de, adj. (reg.) Nebun, smintit, nerod, prost. [var.: bolúnd, ă adj.] – Din magh. bolond. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  BOLÂND adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, ţicnit …   Dicționar Român

  • calitate — CALITÁTE, calităţi, s.f. 1. Totalitatea însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu se de celelalte lucruri. 2. Însuşire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă …   Dicționar Român

  • lega — LEGÁ1, leg, vb. I. I. tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr un nod, o fundă) capetele de sfoară, de aţă, de sârmă, de lanţ etc. (astfel încât să formeze un tot). ♢ expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”