nostru

NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noştri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. "al", "a", "ai", "ale") I. pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor şi de un grup din care vorbitorul face parte, precum şi numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (pop.; mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ei, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai noştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu el, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului şi a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu vorbitorul şi cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relaţie de apartenenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoşii noştri. 4. Care este spus, săvârşit de vorbitor şi de grupul din care acesta face parte. Acţiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – lat. noster, nostra.

Trimis de ana_zecheru, 18.02.2008. Sursa: DEX '98



NÓSTRU adj. v. meu.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



nóstru/al nóstru adj. m., pl. noştri/ai noştri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre

Trimis de siveco, 28.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



nóstru (precedat de al) pr. m., pl. ai noştri, g.-d. álor noştri; f. sg. a noástră, pl. ále noástre, g.-d. álor noástre

Trimis de siveco, 03.08.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



Tátăl nóstru (rugăciunea) s. pr. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



NÓSTRU¹ noástră (nóştri, noástre) adj. pos. 1) Care aparţine grupului în care se include şi vorbitorul. 2) Care se află în anumite relaţii (de prietenie, de înrudire etc.) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Mama noastră. 3) (în naraţiuni) Despre care s-a mai vorbit; pomenit, amintit mai sus; cunoscut de noi. Eroul nostru a avut multe de înfruntat. 4) (se foloseşte ca plural al modestiei în stilul oficial, administrativ, solemn, având valoare de singular) Meu. Opinia noastră. /<lat. noster, nostra

Trimis de siveco, 22.05.2008. Sursa: NODEX



NÓSTRU² noástră (nóştri, noástre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuieşte numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai noştri să mă ajute. ♢ Ai noştri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra

Trimis de siveco, 22.05.2008. Sursa: NODEX



nóstru¹/al nóstru¹ adj. pr. m. (prietenul nostru/un prieten al nostru, al nostru prieten; prietenului nostru/unui prieten al nostru), pl. nóştri/ai nóştri; f. noástră/a noástră (prietena noastră/o prietenă a noastră, a noastră prietenă), g.-d. noástre/a noástre (prietenei noastre/ unei prietene a noastre), pl. noástre/ále noástre (prietenele noastre, nişte prietene ale noastre, ale noastre prietene; prietenelor noastre/unor prietene ale noastre)

Trimis de Laura-ana, 21.06.2007. Sursa: DOOM 2



nóstru² (al nostru) pr. m. (prietenul vostru e medic, al nostru e profesor), pl. ai nóştri, g.-d. álor nóştri; f. a noástră, pl. ále noástre, g.-d. álor noástre

Trimis de Laura-ana, 21.06.2007. Sursa: DOOM 2



nóstru (-oástră), adj. pos. pers. I pl. – var. nost. Mr. nostru, nost(u), megl., istr. nostru. lat. nostrum (Puşcariu 1191; Candrea-Dens., 1245; REW 5961), cf. it. nostro, prov. nostre, fr. notre, sp. nuestro, port. nosso.

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER