nun

NUN, -Ă, nuni, -e, s.m. şi f. Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă şi care sunt solicitate să îndeplinească obligaţiile cerute de ritualul creştin; (la pl.) bărbatul şi femeia care îndeplinesc aceste forme; naş. – lat. nonnus.

Trimis de bogdanrsb, 13.08.2004. Sursa: DEX '98



NUN s. naş. (A fost nun la cununia lor.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



nun s. m., pl. nuni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



NUN nună (nuni, nune) m. şi f. Persoană care însoţeşte mirii în ziua oficierii căsătoriei, având anumite atribuţii; nănaş de cununie. nun mare. /<lat. nonnus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



nun (núni), s.m. – Naş de nuntă. – Mr., megl. nun. lat. nonnus (Puşcariu 1207; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 5; REW 5817), cf. alb. nun (Philippide, II, 649), ngr. νουνός "naş", v. sard. nonnu "naş" (Atzori 246), apul. nunnu "naş", it. nonno "bunic". Der. din ngr. (Cihac, II, 679; Roesler 573) e mai puţin probabilă. Der. nună, s.f. (naşă de nuntă); nunească, s.f. (dans tipic de nuntă); nunaş, s.m. (Trans., Banat, naş de nuntă); nănaş, s.m. (naş de nuntă), alterare a cuvîntului anterior; naş, s.m. (persoană care cunună sau botează); abreviere a cuvîntului anterior (Puşcariu, 1207; Puşcariu, Donum natalicium Schrijver, Utrech 1929, 432; împotrivă Densusianu, GS, V, 186, dar fără argumente convingătoare); naşe, s.f. (soţia naşului; femeie care cunună sau botează); năşească, s.f. (dans); năşi, vb. (a fi naş sau naşă); năşit, s.n. (actul de a fi naş(ă)). Naş circulă în Vechiul Regat, restul preferă forma nănaş (ALR, I, 216). – Din rom. provine mag. nanás (Edelspacher 20); rut. nanaško (Candrea, Elemente, 408); bg. nunko (Capidan, Raporturile, 233).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER