- obiect
- OBIÉCT, obiecte, s.n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuinţare. ♢ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acţionează omul în cadrul procesului de producţie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♢ loc. adj. şi adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagaţii inutile. ♦ (fil.) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simţurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conţinutul asupra căruia se îndreaptă cunoaşterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, ţintă, ţel; obiectiv. 5. (gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98OBIÉCT s. 1. v. lucru. 2. disciplină, materie, (înv.) învăţătură, matimă. (obiect de învăţământ.) 3. v. scop. 4. v. complement.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeOBIÉCT s. v. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeobiéct s. n. (sil. -bieci; mf. ob-), pl. obiécteTrimis de siveco, 19.01.2009. Sursa: Dicţionar ortograficOBIÉCT obiecte n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simţului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. obiect de consum. obiect de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. obiect de cercetare. obiect de descriere. 4) Fiinţă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. obiect de admiraţie. 5) Disciplină de studiu într-o instituţie de învăţământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiec-tului şi independent de conştiinţa acestuia. 7) lingv. Parte de propoziţie care indică asupra cui este orientată acţiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. ObjektTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXOBIÉCT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simţuri; (spec.) tot ceea ce se înfăţişează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei ştiinţe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Ţintă, scop, ţel. 4. Complement (direct sau indirect). [pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].Trimis de LauraGellner, 29.11.2006. Sursa: DN!obiéct (-biect) s. n., pl. obiécteTrimis de Laura-ana, 12.06.2007. Sursa: DOOM 2OBIÉCT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simţuri. obiect de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi. 2. (ec.) obiect ul muncii = lucru asupra căruia acţionează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei ştiinţe, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioară subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat în cunoaştere, conţinutul obiectiv al cunoştinţelor subiectului. 5. (fig.) ţintă, scop, ţel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)Trimis de raduborza, 17.08.2008. Sursa: MDNobiéct (obiécte), s.n. – Lucru. lat. obiectum (sec. XIX). – Der. (din fr.) obiecta, vb.; obiectiv, s.n.; obiectiva, vb.; obiectivitate, s.f.; obiecţi(un)e, s.f.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.