oboroc

OBORÓC, oboroace, s.n. 1. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarţă de tei, care serveşte ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea şi transportul acestora; conţinutul acestui vas. ♢ expr. A pune (sau a ascunde, a ţine etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ţine ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coş de nuiele fără fund cu care se prind peştii. [var.: obróc s.n.] – Din ucr. uborok.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



OBORÓC s. v. dar, donaţie, porţie, raţie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



oboróc s. n., pl. oboroáce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



OBOR//ÓC õáce n. înv. 1) Recipient cilindric larg la gură, făcut, de obicei, din coajă de tei, servind la păstrarea şi la transportarea cerealelor. 2) Conţinut al unui asemenea recipient. 3) Unitate de măsură a capacităţii folosită, de regulă, pentru cereale. ♢ oboroc mare oboroc cu o capacitate de 44 de ocale. oboroc mic oboroc cu o capacitate de 22 ocale. 4) Unealtă primitivă de pescuit, în formă de cilindru fără fund, împletită din nuiele. /

Trimis de siveco, 13.05.2006. Sursa: NODEX