asertoric

ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (fil.) Care are caracterul unei aserţiuni, care exprimă o situaţie de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.

Trimis de laurap, 18.11.2002. Sursa: DEX '98



asertóric adj. m., pl. asertórici; f. sg, asertórică, pl. asertórice

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ASERTÓRI//C asertoriccă (asertoricci, asertoricce) Care ţine de aserţiune; propriu aserţiunii. Judecată asertoriccă. /<germ. assertorisch

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ASERTÓRIC, -Ă adj. (log.) Care are caracterul unei aserţiuni. ♢ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existenţa a ceva, care arată o situaţie de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].

Trimis de LauraGellner, 10.11.2004. Sursa: DN



ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziţii, judecăţi) care enunţă simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN