pai

PAI, paie, s.n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificaţii şi cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) şi pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ♢ expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se serveşte cineva pentru a-şi atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneşte (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii şubrede. (fam.) Văduvă, (sau, rar) văduv de paie = soţie sau soţ care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soţ sau, respectiv, fără soţie. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăţi şi mai mult situaţia (dintre doi adversari); a întărâta, a aţâţa pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subţire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – lat. palea.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



FLOAREA-PÁIULUI s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriţă, vineţea, vineţică.

Trimis de siveco, 03.04.2008. Sursa: Sinonime



flóri-de-páie s. f. pl.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pai s. n., pl. páie

Trimis de siveco, 11.12.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



PAI páie n. 1) Tulpină cilindrică subţire, neramificată, goală pe dinăuntru, având noduri pronunţate, specifică plantelor graminee. ♢ A nu lua un pai de jos a nu face nimic. A se agăţa şi de un pai a încerca într-o situaţie grea chiar şi cel mai neînsemnat mijloc de salvare. 2) Mulţime de astfel de tulpini rămase după treierat. ♢ Om de paie. v. OM. Văduvă (sau văduv) de paie soţie rămasă temporar fără soţ (sau invers). A-şi aprinde paie-n cap a-şi provoca singur neplăceri. A pune paie pe foc a înrăutăţi o situaţie (favorizând o ceartă). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite băuturi. /<lat. palea

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



pai s.n. (reg.) 1. lână nouă, măruntă, crescută pe oi primăvara. 2. grăsime de pe lâna oilor; usuc.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DAR



pái (páie), s.n. – Tulpină uscată de cereale. – Mr., megl. pal’u. lat. pălea (Diez, I, 301; Puşcariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refăcut după pl. paie (Byck-Graur 36). cf. şi Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetări, 19), este o ipoteză inutilă pe care Puşcariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. păios, adj. (cu paie multe); păia, vb. (a dezmirişti; refl., a se face fibros); păioşenie, s.f. (mirişte); păiş (var. păiuş), s.m. (mirişte; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); păişte, s.f. (grămadă de paie, stog); păişiţă, s.f. (plantă, Nardus stricta); păiuţ, s.n. (Banat, chibrit); împăia, vb. (a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal), format după fr. empailler; împăia, vb. (a creşte o lînă nouă pe oi), probabil datorită culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; după ipoteza improbabilă a lui Giuglea, urmat de DAR şi Puşcariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. *impalliare, din pallium, cf. păioară).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



pắi adv. – Sigur că da; atunci; uite aşa; apoi. – var. poi. lat. post (Puşcariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi şi prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.

Trimis de blaurb, 30.06.2008. Sursa: DER