parấngă

parîngă (-gi), s.f. – Prăjină. – var. părîngă. lat. pălanga, forma pop. a lui phălanga, din gr. φάλαγξ (Puşcariu 1270; Candrea-Dens., 1337; REW 6455; Rohlfs, EWUG, 2291; Rosetti, II, 64), cf. it., prov., sp. palanca, fr. palanche. Nu pare probabilă der. din sl. prągŭ "par" (Byhan 328), cf. mag. porong. Coincide cu Parîng, toponim de munte, cf. it. calanca, sp. barranco şi ngr. παράγϰο "prăjină", cuvinte greşit explicate (după Hesseling 27, ngr. ar proveni din it.). cf. palancă.

Trimis de blaurb, 11.07.2008. Sursa: DER