procliză

PROCLÍZĂ, proclize, s.f. (gram.) Aşezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din fr. proclise.

Trimis de oprocopiuc, 18.04.2004. Sursa: DEX '98



proclíză s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. proclízei; pl. proclíze

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PROCLÍZ//Ă proclizăe f. gram. (în opoziţie cu encliză) Fenomen care constă în alipirea unui element neaccentuat la începutul cuvântului accentuat (formând cu acesta corp fonetic comun). /<fr. proclise

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PROCLÍZĂ s.f. (op. e n c l i z ă) Aşezare a unui cuvânt sau a unei particule în poziţie proclitică. [< fr. proclise, cf. gr. proklisis].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



PROCLÍZĂ s. f. aşezare a unui cuvânt, a unei particule etc. în poziţie proclitică; antepunere. (< fr. proclise)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN