- putină
- PÚTINĂ, putini, s.f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, făcut din doage legate cu cercuri şi folosit mai ales la păstrarea unor brânzeturi, murături etc. ♢ expr. A spăla (sau a şterge) putina = a fugi pe furiş, a dispărea din faţa unui pericol sau a unei situaţii neplăcute. – lat. *putina.Trimis de ana_zecheru, 22.10.2008. Sursa: DEX '98PÚTINĂ s. (pop.) bărbânţă, (Transilv.) ghiob, pârlau, (prin Transilv.) şiroadă, (Transilv., Maram. şi Mold.) toc. (O putină cu brânză.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimePÚTINĂ s. v. cristelniţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepútină s. f., g.-d. art. pútinii; pl. pútiniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPÚTIN//Ă putinăi f. Vas în formă de trunchi de con, făcut din doage plate cercuite, în care se ţin, mai ales, brânzeturile şi murăturile. ♢ A spăla (sau a şterge) putinăa a pleca, a fugi (din faţa unui pericol sau a unei împrejurări nefavorabile). [G.-D. putinei] /<lat. putinaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpútină (pútini), s.f. – Bute, poloboc. – Mr., megl. butin, megl. putină. Origine obscură. Pare să trimită la gr. πυτίνη "damigeană" (Philippide, Principii, 147; Candrea, Conv. lit., XXXIX, 431), dar provenienţa nu este clară; după Candrea, prin intermediul unui lat. *putĭna; după Tiktin, prin v. germ. butinna, cf. germ. Butte; după Diculescu, Elementele, 450, direct din gr. Pascu 55 (şi Pascu, Beiträge, 35), preferă să pornească de la un lat. *buttina, de la buttis, cf. butnar. Dwer. din sl. (Cihac, II, 301) nu este probabilă, şi cu atît mai puţin dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 320). Der. putinei, s.n. (vas de lemn pentru a bate laptele), probabil sing. s-ar refăcut după pl., în locul dim. *putinel (după Diculescu, Elementele, 460, dintr-un gr. πυτινηίον). Din rom. provine sb. putunja, ceh. putina, rut. putyno, putna, putena, pol. putnia, putyra, mag. putina, putton (Miklosich, Wander., 18, 22; Candrea, Elemente, 401).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
