păcat

păcat
PĂCÁT, păcate, s.n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericeşti, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greşeală, vină. ♢ Păcatul strămoşesc (sau originar) = (în concepţia religiei creştine) greşeala de a fi încălcat interdicţia divină de a nu gusta din pomul cunoaşterii binelui şi a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai şi pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental şi din care ar izvorî toate celelalte păcate. ♢ loc. adj. şi adv. Cu păcat = greşit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ♢ expr. A-şi face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăţi pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greşi. A-şi spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăşi o greşeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecinţele greşelii altui a; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greşi, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (înv. şi pop.) Canon, osândă, primită pentru ispăşirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ♢ loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ♢ expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simţi un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai ştii păcatul! = cine ar putea şti? se prea poate. Păcat că... (sau de...)! = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ♢ expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, straşnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba'? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – lat. peccatum.
Trimis de valeriu, 30.11.2005. Sursa: DEX '98

PĂCÁT s. 1. v. vină. 2. greşeală, ispită. (A căzut în păcat.) 3. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesăvârşire, răutate. (E plin de păcate.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PĂCÁT s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PĂCÁTUL s. art. v. aghiută, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

păcát s. n., pl. păcáte
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

PĂCÁT păcate n. 1) Faptă sau vorbă care contrazice principiile moralei religioase. ♢ Cu păcat nedrept; vinovat. Fără păcat drept; nevinovat. A intra (sau a cădea) în păcat a săvârşi o faptă regretabilă. A-şi ispăşi (sau a-şi spăla) păcatul (sau păcatele) a-şi ispăşi vina. A face păcate cu cineva a învinovăţi pe nedrept pe cineva. A-l împinge la păcat (pe cineva) a fi îndemnat de un gând rău. E păcat (sau e mai mare păcatul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Întâmplare nefastă; nenorocire. ♢ Din păcate din nefericire; cu regret. Ce păcat îmi pare foarte rău. păcatele mele vai de mine. 3) fig. Imperfecţiune morală caracteristică unei persoane. /<lat. peccatum
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

păcát (păcáte), s.n.1. Abatere de la norma religioasă sau de la morală. – 2. Nenorocire care pedepseşte păcatul. – 3. Slăbiciune, patimă, defect. – Mr., megl. picat, istr. pecǫt. lat. peccatum (Puşcariu 1234; Candrea-Dens., 1296; REW 6323), cf. it. peccato, prov., cat. pecat, fr. péché, sp., port. pecado. – Der. păcătos, adj. (cu păcate; nenorocit; rău, inutil, bun de nimic); păcătoşi, vb. refl. (a decădea, a se ticăloşi); păcătoşie, s.f. (viciu, ticăloşie); păcătui, vb. (a face păcate, a greşi).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • pãcát — s. n., pl. pãcáte …   Romanian orthography

  • pacat — पचत् …   Indonesian dictionary

  • pacat-puṭa — पचत्पुट …   Indonesian dictionary

  • greşi — GREŞÍ, greşesc, vb. IV. 1. intranz. A comite o greşeală; p. ext. a se înşela. ♦ intranz. şi tranz. A nu nimeri ţinta, obiectivul ochit; a da greş. 2. tranz. A executa ceva greşit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ♢ expr.… …   Dicționar Român

  • păcătos — PĂCĂTÓS, OÁSĂ, păcătoşi, oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil;… …   Dicționar Român

  • păcătui — PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. intranz. A comite un păcat (1); a greşi. – Păcat + suf. ui. Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX 98  PĂCĂTUÍ vb. a greşi, (înv. şi reg.) a scăpăta, a (se) sminti, (înv.) a se săblăzni, ( …   Dicționar Român

  • absolutoriu — ABSOLUTÓRIU, IE, absolutorii, adj. s.n. 1. adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greşeală. 2. s.n. Certificat de absolvire a unei şcoli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007.… …   Dicționar Român

  • băga — BĂGÁ, bag, vb. I. 1. tranz. şi refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra2. ♢ expr. (tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i… …   Dicționar Român

  • crimă — CRÍMĂ, crime, s.f. Infracţiune care reprezintă un grad ridicat de pericol şi pe care legea o sancţionează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor. ♦ Crimă internaţională = infracţiune deosebit de gravă împotriva legilor şi uzanţelor războiului,… …   Dicționar Român

  • cura — CURÁ1, curéz, vb. I. tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CURÁ2, curéz, vb. I. tranz. (reg.) A… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”