rebeliune


rebeliune
REBELIÚNE, rebeliuni, s.f. Act de violenţă sau de ameninţare gravă săvârşit faţă de un organ de stat sau de un reprezentant al lui, în scopul de a împiedica îndeplinirea atribuţiilor sale; p. ext. răzvrătire, revoltă. [pr.: -li-u-] – Din fr. rébellion, germ. Rebellion.
Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98

REBELIÚNE s. răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, revoltă, (livr.) sediţiune, (înv. şi pop.) rebelie, (pop. şi fam.) tevatură, (pop.) revoluţie, ridicare, sculare, (înv.) burzuluială, răzvală, rocoş, rocoşeală, rocoşenie, rocoşire, rocoşit, rocoşitură, zaveră, (înv., prin Mold.) bont, (turcism înv.) zulum, zurba, zurbalâc, (fig.) tul-burare.
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

rebeliúne s. f. (sil. -li-u-), g.-d. art. rebeliúnii; pl. rebeliúni
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

REBELIÚN//E rebeliunei f. Acţiune violentă împotriva unei nedreptăţi; răzvrătire; revoltă; răscoală. [Sil. -li-u-] /<fr. rébellion, germ. Rebellion
Trimis de siveco, 06.01.2009. Sursa: NODEX

REBELIÚNE s.f. Răzvrătire, revoltă. [pl. -ni. / cf. fr. rébellion, germ. Rebellion, it. rebelione].
Trimis de LauraGellner, 06.03.2007. Sursa: DN

REBELIÚNE s. f. răzvrătire prin acte de violenţă şi de ameninţare cu forţa faţă de organele de stat. (< fr. rébellion, germ. Rebellion)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • rebeliúne — s. f. (sil. li u ), g. d. art. rebeliúnii; pl. rebeliúni …   Romanian orthography

  • rebel — REBÉL, Ă, rebeli, e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la rebeliune; răzvrătit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. ♦ fig. (Despre păr) Care nu se… …   Dicționar Român

  • revoltă — REVÓLTĂ, revolte, s.f. 1. Sentiment de mânie provocat de o nedreptate sau de o acţiune nedemnă; indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire, rebeliune. – Din fr. révolte. Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX 98  REVÓLTĂ s. 1. v …   Dicționar Român

  • răscoală — RĂSCOÁLĂ, răscoale, s.f. 1. Răzvrătire spontană şi neorganizată a ţărănimii oprimate; revoltă, răzmeriţă. ♦ fig. Protest. 2. fig. Zarvă, agitaţie. – Din răscula. cf. sl. r a s c k o l a schismă, despărţire . Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa:… …   Dicționar Român

  • răscoli — RĂSCOLÍ, (I 1, II) răscolesc, (I 2) răscól, vb. IV. I. 1. tranz. şi intranz. A face dezordine căutând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de amănuntul; a scotoci. ♦ tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a l înviora. ♦ tranz. A scurma, a râcâi… …   Dicționar Român

  • sediţiune — SEDIŢIÚNE, sediţiuni, s.f. (livr.) Răzvrătire, revoltă, răscoală. [pr.: ţi u ] – Din fr. sédition, lat. seditio, onis. Trimis de LauraGellner, 21.07.2004. Sursa: DEX 98  SEDIŢIÚNE s. v. răscoală, răsculare, răz meriţă, răzvrătire, rebeliune,… …   Dicționar Român

  • zaveră — ZAVÉRĂ, zavere, s.f. (înv. şi reg.) Nume dat răscoalei organizate de greci în 1821 împotriva stăpânirii turceşti (cu ramificaţie şi în ţările româneşti); p. gener. revoltă, răscoală, răzvrătire. – Din scr., bg. zavera. Trimis de spall, 11.03.2002 …   Dicționar Român

  • zurba — ZURBÁ, zurbale, s.f. (înv.) Revoltă, răscoală. ♦ Gălăgie, zarvă; ceartă, bătaie. [var.: zúrbă, zurbálă s.f.] – Din tc. zorba. Trimis de valeriu, 02.06.2003. Sursa: DEX 98  ZURBÁ adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat …   Dicționar Român

  • bont — BONT, BOÁNTĂ, bonţi, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt şi gros. – et. nec. Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX 98  Bont ≠ ascuţit Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa:… …   Dicționar Român

  • bunt — BUNT, bunturi, s.n. (înv. şi reg.) Conspiraţie; răscoală. – Din pol., rus. bunt. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  bunt s. n., pl. búnturi Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa …   Dicționar Român