rechizitoriu

RECHIZITÓRIU, rechizitorii, s.n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în faţa instanţelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acţiunea penală împotriva infractorului şi dispune trimiterea lui în judecată. 2. fig. Acuzare gravă şi violentă. [var.: rechizitór s.n.] – Din fr. réquisitoire.

Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98



rechizitóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. rechizitóriul; pl. rechizitórii, art. rechizitóriile (sil. -ri-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



RECHIZITÓRI//U rechizitoriui n. 1) Cuvântare de acuzare a procurorului la un proces judiciar. 2) Act procesual prin care procurorul trimite în judecată un inculpat. 3) Acuzaţie gravă şi violentă. /<fr. réquisitoire

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RECHIZITÓRIU s.n. 1. Act prin care un procuror îşi sprijină acuzarea şi cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire].

Trimis de LauraGellner, 08.03.2007. Sursa: DN



RECHIZITÓRIU s. n. 1. expunere a procurorului într-o instanţă în care se formulează punctele pe care se sprijină acuzarea. 2. (fig.) acuzare gravă şi violentă. (< fr. réquisitoire, lat. requisitorium)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN