restanţier

RESTANŢIÉR, -Ă, restanţieri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a rămas în urmă cu o lucrare, cu o plată etc. ♦ (Despre studenţi) Care nu şi-a trecut examenul la termenul fixat. [Pr: -ţi-er] – Restanţă + suf. -ier.

Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



RESTANŢIÉR adj. (înv.) îndărătnic. (O persoană restanţier la plată.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



restanţiér adj. m. (sil. -ţi-er), pl. restanţiéri; f. sg. restanţiéră, pl. restanţiére

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



RESTANŢIÉR restanţieră (restanţieri, restanţiere) şi substantival Care are o restanţă; cu restanţe. [Sil. -ţi-er] /restanţă + suf. restanţierier

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RESTANŢIÉR, -Ă adj. (adesea s.) Rămas în urmă, în restanţă (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). [pron. -ţi-er. / < restanţă + -ier].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



RESTANŢIÉR, -Ă adj., s. m. f. (cel) rămas în restanţă (cu o lucrare, cu o plată, cu un examen etc.). (< restanţă + -ier)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN