rezonabil

rezonabil
REZONÁBIL, -Ă, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecată sau o comportare raţională; cu judecată; cumpănit, cuminte. ♦ (Despre acţiuni, fapte etc.) Care se menţine în limitele normale, obişnuite; care nu are nimic ieşit din comun; fără exagerări; cumpătat. 2. (Despre preţuri) Care este corespunzător cu valoarea lucrului (de) cumpărat; potrivit, acceptabil: p. ext. accesibil. Preţuri rezonabile. – Din fr. raisonnable.
Trimis de IoanSoleriu, 08.07.2004. Sursa: DEX '98

Rezonabil ≠ absurd
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

REZONÁBIL adj. 1. v. echilibrat. 2. v. judicios. 3. v. convenabil.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

rezonábil adj. m., pl. rezonábili; f. sg. rezonábilă, pl. rezonábile
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

REZONÁBIL rezonabilă (rezonabili, rezonabile) 1) (despre persoane) Care poate rezona (bine); cu judecată; chibzuit. 2) (despre acţiuni, fapte etc.) Care corespunde raţiunii; care nu iese din comun. 3) (despre preţuri) Care corespunde valorii mărfii; care poate fi acceptat. /<fr. raison-nable
Trimis de siveco, 23.12.2007. Sursa: NODEX

REZONÁBIL, -Ă adj. 1. Care are o judecată, o comportare raţională; cuminte, cu judecată. 2. (Despre acţiuni, fapte) Fără exagerări, cumpătat. ♦ (Despre preţuri) Potrivit, accesibil. [cf. fr. raisonnable].
Trimis de LauraGellner, 29.03.2007. Sursa: DN

REZONÁBIL, -Ă adj. 1. care are o judecată, o comportare raţională; cu judecată. 2. (despre acţiuni, fapte) fără exagerări, cumpătat. ♢ (despre preţuri) acceptabil. (< fr. raisonnable)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • rezonábil — adj. m., pl. rezonábili; f. sg. rezonábilã, pl. rezonábile …   Romanian orthography

  • irezonabil — irezonábil adj. m. rezonabil Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  IREZONÁBIL irezonabilă (irezonabili, irezonabile) Care este lipsit de raţiune; nechibzuit. /Din rezonabil Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX … …   Dicționar Român

  • absurd — absúrd, ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul simţ. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ♢ prin absurd = admiţând un raţionament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi… …   Dicționar Român

  • convenabil — CONVENÁBIL, Ă, convenabili, e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; mulţumitor, satisfăcător; avantajos. ♦ (Despre preţuri sau mărfuri) Ieftin. – Din fr. convenable. Trimis de IoanSoleriu, 30.05.2004. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • cugeta — CUGETÁ, cúget, vb. I. intranz. A urmări o idee, a medita; a se gândi. ♦ refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpăni. ♦ A şi da seama, a ţine seamă de..., a lua în considerare. – lat. cogitare. Trimis de LauraGellner, 31.07.2004. Sursa: DEX …   Dicționar Român

  • echilibrat — ECHILIBRÁT, Ă, echilibraţi, te, adj. 1. Care se află în stare de echilibru. ♦ (Despre două valori, preţuri, bugete) just proporţionat unul faţă de altul. 2. fig. (Despre oameni) Cumpănit, ponderat, chibzuit. – v. echilibra. cf. fr. é q u i l i b… …   Dicționar Român

  • epicurism — EPICURÍSM s.n. Doctrină morală a lui Epicur şi a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raţionale a individului. [var.: epicureísm s.n.] – Din fr. épicurisme. Trimis de viomih, 10.05.2004. Sursa: DEX 98  epicurísm s. n. Trimis de… …   Dicționar Român

  • judicios — JUDICIÓS, OÁSĂ, judicioşi, oase, adj. Care judecă cu pătrundere şi cu discernământ; înţelept. ♦ (Despre acţiuni, idei etc.) Bine gândit, chibzuit, socotit. [pr.: ci os] – Din fr. judicieux. Trimis de cata, 25.02.2009. Sursa: DEX 98  Judicios ≠… …   Dicționar Român

  • modic — MÓDIC, Ă, modici, ce, adj. (livr.) De puţină valoare; neînsemnat. ♦ (Despre preţuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX 98  MÓDIC adj. v. acceptabil, accesibil, conve nabil, moderat,… …   Dicționar Român

  • omenesc — OMENÉSC, EÁSCĂ, omeneşti, adj. 1. Care aparţine omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfăţişării sau firii omului; de om; uman. ♢ (Substantivat, n.) Omenescul unei situaţii. ♢ Aşezare omenească = denumire pentru sat …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”