ridicare


ridicare
RIDICÁRE, ridicări, s.f. Acţiunea de a (se) ridica şi rezultatul ei; ridicat1. – v. ridica.
Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Ridicare ≠ afundare
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

RIDICÁRE s. 1. ridicat, săltare, săltat, suire, suit, urcare, urcat. (ridicare sacului în căruţă.) 2. culegere, cules, ridicat, strângere, strâns. (ridicare unei hârtii de jos.) 3. sculare, sculat. (ridicare de pe scaun.) 4. v. arestare. 5. v. înălţare. 6. v. căţărare. 7. v. ascensiune. 8. înălţare, suire, suit, urcare, urcat. (ridicare în văzduh.) 9. (bis.) înălţare, (pop.) ispas, (înv.) văznesenie. (ridicare la cer a lui Isus.) 10. îndepărtare, înlăturare, ridicat. (ridicare unui colţ din văl.) 11. v. suflecare. 12. v. risipire. 13. v. creştere. 14. v. construire. 15. v. încasare. 16. v. însănătoşire. 17. v. majorare. 18. creştere, mărire, suire, urcare. (ridicare tempera-turii cuiva.) 19. v. înălţare. 20. avansare, înaintare, înălţare, v. promovare. 21. creştere, mărire, sporire. (ridicare nivelului de trai.) 22. (constr.) v. releveu.
Trimis de siveco, 03.11.2008. Sursa: Sinonime

RIDICÁRE s. v. anulare, desfiinţare, dezvol-tare, evoluţie, funcţie, grad, înaintare, mers-înainte, mutare, progres, propă-şire, rang, răscoală, răsculare, răzme-riţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ridicáre s. f., g.-d. art. ridicării; pl. ridicări
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • poligonometrie — POLIGONOMETRÍE s.f. Ridicare topografică prin utilizarea unor reţele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porţiuni mici de teren; poligonaţie. – Din fr. polygonométrie. Trimis de ana zecheru,… …   Dicționar Român

  • ridicat — RIDICÁT2, Ă, ridicaţi, te, adj. 1. (Despre învelitori, capace) Dat la o parte, înlăturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau într o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte, mai ales despre mâneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre …   Dicționar Român

  • înălţare — ÎNĂLŢÁRE, înălţări, s.f. Acţiunea de a (se) înălţa şi rezultatul ei. ♦ (înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ♢ Înălţarea (Domnului) = numele unei sărbători creştine, care se ţine la 40 de zile după Paşti; Ispas. ♦ fig. Progres, dezvoltare. – v.… …   Dicționar Român

  • ascensiune — ASCENSIÚNE, ascensiuni, s.f. 1. Mişcare de jos în sus a unui mobil. 2. Suire, urcare (pe un munte); înălţare în atmosferă (cu balonul etc.) 3. fig. Dezvoltare, creştere, evoluţie a cuiva (pe scară profesională, socială). [pr.: si u ] – Din lat.… …   Dicționar Român

  • cratogen — CRATOGÉN, cratogene, s.n. 1. Regiune întinsă din scoarţa pământului care într o anumită perioadă nu a suferit mişcări de cutare, ci numai mişcări lente de ridicare sau de coborâre. 2. Platformă. – Din fr. cratogène. Trimis de romac, 29.03.2004.… …   Dicționar Român

  • creştere — CRÉŞTERE, creşteri, s.f. Acţiunea de a creşte. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensităţii, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulţire. ♢ Creşterea animalelor = ramură a agriculturii… …   Dicționar Român

  • eluvionare — ELUVIONÁRE, eluvionări, s.f. 1. Acţiunea de formare e eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acţiunea apei de precipitaţii infiltrate (infiltra) în sol. [pr.: vi o] – După fr.… …   Dicționar Român

  • epirogeneză — EPIROGENÉZĂ s.f. Proces de ridicare a unor porţiuni mari din scoarţa terestră deasupra nivelului mării, datorită mişcărilor tectonice oscilatorii şi care are drept rezultat formarea unor suprafeţe continentale. – Din fr. épirogenèse. Trimis de… …   Dicționar Român

  • mărire — MĂRÍRE, măriri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) mări1 şi rezultatul ei; mărit. ♦ (fiz.) Operaţie de copiere fotografică prin proiecţie, în scopul obţinerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într o anumită ierarhie… …   Dicționar Român

  • recomprimare — RECOMPRIMÁRE, recomprimări, s.f. Ridicare a presiunii gazelor dintr o conductă de alimentare cu gaze, efectuată din loc în loc pe conductă, pentru a compensa pierderile de energie şi a asigura curgerea gazului până la locul de folosire. – Re1 +… …   Dicționar Român