ridicat


ridicat
RIDICÁT2, -Ă, ridicaţi, -te, adj. 1. (Despre învelitori, capace) Dat la o parte, înlăturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau într-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte, mai ales despre mâneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat în picioare; fig. însănătoşit, înzdrăvenit. 2. Care stă drept, în poziţie verticală, îndreptat în sus. ♦ Înalt. 3. fig. (Despre preţuri) Care depăşeşte plafonul normal, obişnuit; mărit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ♢ Ton ridicat = ton răstit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni şi felul lor de viaţă) Cu un nivel înalt, superior; înaintat. [var.: (înv.) aridicát, -ă adj.] – v. ridica.
Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98

RIDICÁT1 s.n. Ridicare. – v. ridica.
Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98

Ridicat ≠ coborât, scăzut
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

RIDICÁT adj. 1. sculat. (Nu stă jos, ci ridicat.) 2. înălţat, săltat. (Cu capetele puţin ridicate.) 3. v. înalt. 4. v. suflecat. 5. v. însănătoşit. 6. v. sporit. 7. v. majorat. 8. v. exorbitant. 9. v. mare. 10. v. puternic. 11. v. aspru. 12. înalt, superior. (Nivel ridicat de trai.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

RIDICÁT s. 1. v. ridicare. 2. culegere, cules, ridicare, strângere, strâns. (ridicatul unei hârtii de pe jos.) 3. îndepărtare, înlăturare, ridicare. (ridicatul unui colţ din văl.) 4. v. suflecare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ridicát s. n.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • mare — MÁRE1, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depăşeşte dimensiunile obişnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparaţie). ♢ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte… …   Dicționar Român

  • sus — adv. 1. Într un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălţime; deasupra. ♢ loc. adj. De sus = a) care este aşezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau porneşte de la un organ de conducere; c) care …   Dicționar Român

  • cârn — CÂRN, Ă, cârni, e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt şi cu vârful ridicat puţin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat,… …   Dicționar Român

  • erect — ERÉCT, Ă, erecţi, te, adj. (Despre plante sau despre tulpina lor) Ridicat drept în sus; vertical. – Din lat. erectus. Trimis de LauraGellner, 13.06.2004. Sursa: DEX 98  ERÉCT adj. (bot.) drept, vertical. (Plantă cu tulpina erect.) Trimis de… …   Dicționar Român

  • jos — JOS, JOÁSĂ, joşi, joase, adv., adj. I. adv. 1. Aproape de pământ, la nivelul pământului; într un loc mai puţin ridicat (decât altul). ♢ De sus până jos = în întregime. De sus în jos = în direcţie verticală coborâtoare. ♢ Cu faţa în jos = (culcat) …   Dicționar Român

  • logaritm — LOGARÍTM, logaritmi, s.m. Putere la care trebuie ridicat un anumit număr pozitiv, numit bază, spre a obţine numărul dat. ♢ Logaritm zecimal = logaritm a cărui bază este numărul 10. Tablă (sau tabelă) de logaritmi = (carte cuprinzând) tabelele… …   Dicționar Român

  • mausoleu — MAUSOLÉU, mausolee, s.n. Monument funerar de proporţii mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausoleé. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX 98  mausoléu s. n. (sil. mau ), art.… …   Dicționar Român

  • sui — SUÍ, súi, vb. IV. 1. refl. şi intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ♢ tranz. Suim coasta muntelui. ♦ fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. refl., tranz. şi intranz. A (se) aşeza pe ceva… …   Dicționar Român

  • urca — URCÁ, urc, vb. I. 1. refl., intranz. şi tranz. A (se) deplasa dintr un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ intranz. şi refl. (Despre plante) A se prinde (cu… …   Dicționar Român

  • înalt — ÎNÁLT, Ă, înalţi, te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ♢ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălţime. ♦ (Despre fiinţe) De statură mare. ♦ Care se găseşte la înălţime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuţit2,… …   Dicționar Român