- rondou
- RONDÓU, rondouri, s.n. 1. Loc de formă circulară (amenajat în grădină, în pieţe, în localuri). 2. Manevră de întoarcere a unei nave, prin care aceasta îşi schimbă direcţia de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.Trimis de LauraGellner, 23.08.2004. Sursa: DEX '98rondóu (loc circular, manevră, poezie) s. n., art. rondóul; pl. rondóuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRONDÓU rondouri n. 1) rar Loc special amenajat (în grădini, localuri etc.) de formă circulară. rondou de dans. 2) Manevră de schimbare a direcţiei unei nave (în sens opus). /<fr. rondeauTrimis de siveco, 18.10.2007. Sursa: NODEXRONDÓU1 s.n. Loc circular (amenajat în grădini, în localuri). 2. Manevră de schimbare a direcţiei unei nave; semn care indică o dată sau de mai multe ori. [pl. -uri. / < fr. rondeau].Trimis de LauraGellner, 25.08.2005. Sursa: DNRONDÓU2 s.n. Poezie cu formă fixă cultivată în Franţa în sec. XV-XVI, alcătuită dintr-o cvinarie, un catren şi o sextină, în care versurile finale, mai scurte, ale ultimelor două strofe sunt de fapt începutul primului vers al poeziei. [pron. -dou, pl. -uri. / < fr. rondeau].Trimis de LauraGellner, 25.08.2005. Sursa: DNRONDÓU1 s. n. 1. loc circular (în grădini, în localuri). 2. schimbare cu 180ş a direcţiei unei nave; drumul descris de nava care execută o asemenea întoarcere. (< fr. rondeau)Trimis de raduborza, 18.10.2007. Sursa: MDNRONDÓU2 s. n. poezie cu formă fixă, în Franţa în sec. XV-XVI, dintr-o cvinarie, un catren şi o sextină, în care versurile finale, mai scurte, ale ultimelor două strofe, reiau începutul primului vers al poeziei. (< fr. rondeau)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.