rost


rost
ROST, rosturi, s.n. 1. Sens, înţeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuţie, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-şi întocmi viaţa; stare, situaţie socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ♢ expr. A (nu) şti rostul cuiva = a (nu) şti unde se află şi cum îşi organizează cineva viaţa. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obţinut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activităţi; ordine după care se desfăşoară o acţiune; plan de desfăşurare, de executare a ceva. ♢ expr. A nu-şi afla rostul = a nu-şi găsi locul, a nu-şi găsi astâmpăr. A-şi pierde rostul = a-şi pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spaţiu în formă de unghi, format la războiul de ţesut între firele de urzeală ridicate de iţe şi cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spaţiu îngust lăsat între două construcţii alăturate sau între două părţi ale unei construcţii, pentru a permite mişcarea lor relativă sub acţiunea forţelor interioare sau a variaţiilor de temperatură. Rost de etanşare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o uşă, un capac. 6. (înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ♢ loc. adv. Pe de rost = fără un text în faţă, din aducere-aminte, din memorie. expr. A învăţa pe de rost = a învăţa un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (înv. şi arh.) Facultatea de a vorbi. – lat. rostrum.
Trimis de LauraGellner, 06.03.2009. Sursa: DEX '98

ROST s. 1. v. semnificaţie. 2. justificare. 3. raţiune, socoteală. (Are şi aceasta un rost.) 4. socoteală, (înv. şi reg.) şart. (Toate au rostul lor.) 5. v. rânduială. 6. rânduială, (pop.) seamă, (prin Transilv.) agod. (Ştie rostul nunţii.) 7. v. socoteală. 8. v. situaţie. 9. ordine, organizare, rânduială. (rostul lumii nu se schimbă cu pamflete.) 10. v. menire. 11. v. scop.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ROST s. v. cioc, clonţ, cuvânt, dispoziţie, glas, grai, gură, normă, plisc, prescripţie, prevedere, tăiş, uşor, voce, vorbă, vorbire.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

pe de rost loc. adv.
Trimis de siveco, 21.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

rost s. n., pl. rósturi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

ROST rosturi n. 1) Destinaţie a unui lucru în funcţie de utilitatea lui; noimă; sens. A şti rostul vieţii. 2) Bază raţională care justifică existenţa unui lucru sau realizarea unei ac-ţiuni; sens. ♢ Fără rost fără folos; degeaba. A-şi avea rostul a) a fi îndreptăţit; b) a avea o anumită destinaţie. N-are rost nu face. Ce rost are? a) nu are nici o bază raţională; b) la ce foloseşte? la ce bun? 3) Situaţie în societate. ♢ Om cu rost om aranjat în viaţă; gospodar. A-şi face un rost în viaţă a se aranja. A face rost de ceva a procura ceva care nu se găseşte uşor. 4) Stare de lucruri. ♢ A fi în rostul lui a fi la locul cuvenit. A nu-şi afla rost a fi cuprins de neastâmpăr. A-şi pierde rostul a se pierde cu firea. 5) (la războiul de ţesut) Spaţiu (în formă de unghi) format de cele două plane ale firelor de urzeală, prin care se trece suveica cu bătătura. rostul pânzei. ♢ Să crească rostul mare formulă de urare spusă într-o casă unde se lucrează la războiul de ţesut. 6) Spaţiu îngust, lăsat între două elemente ale unei construcţii sau ale unui sistem tehnic. 7) înv. Cavitatea dintre maxilarul superior şi cel inferior, mărginit de buze; gură. ♢ A învăţa pe de rost a însuşi un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la rost a cere cuiva socoteală pentru cele înfăptuite, certân-du-l. /<lat. rostrum
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

rost (rósturi), s.n.1. (înv.) Gură. – 2. (înv.) Limbă, vorbire. – 3. Spaţiu lăsat între firele de urzeală prin care trece suveica. – 4. Legătură, articulaţie, unire. – 5. Sens, semnificaţie, scop, raţiune. – 6. Ordine, regulă, normă, rînduială. – 7. Plan, proiect. – 8. Mod, modalitate, manieră. – Mr. rost. lat. rŏstrum (Diez, Gramm., I, 20; Puşcariu 1476; REW 7386; Şeineanu, Semasiol., 194; Densusianu, GS, II, 315; Weigand, Jb., XII, 95), cf. cat., port. rosto, sp. rostro. – Der. rosta, vb. (a năvădi); rosti, vb. (a pronunţa, a se exprima, a zice; a ordona, a rîndui; a schimba iţele; a prepara); rostui, vb. (a netezi, a umple cu material golurile între cărămizi); rostuială, s.f. (rostuire); rostuitor, s.m. (zidar care rostuieşte); rostitor, adj. (care rînduieşte, aranjează). – cf. răsti.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • Rost — (grate; grille; graticola, griglia), im Maschinenbau der untere Abschluß einer Feuerungsanlage, der dem Brennstoff als Unterlage dient und derart geformt ist, daß die zur Verbrennung des Brennstoffs nötige Luft von unten zu diesem gelangen kann.… …   Enzyklopädie des Eisenbahnwesens

  • rost — Rost. s. m. Du rosti. De bon rost. On appelle, Gros rost, La grosse viande rostie, comme longe de veau, dindon, &c. Et on appelle, Petit rost, menu rost, Les perdrix, beccasses, beccassines, ortolans. On dit prov. & bassement. Manger son pain à… …   Dictionnaire de l'Académie française

  • Rost [2] — Rost, liegender, wird als Fundament eines Bauwerkes dann angewendet, wenn letzteres infolge stark preßbaren Baugrunds, infolge ungleichmäßiger Beschaffenheit des letzteren oder infolge ungleich verteilter Lasten nachteilige Veränderungen erfahren …   Lexikon der gesamten Technik

  • Rost [1] — Rost (Eisenrost), s. Eisenhydroxyd und Schutzmittel gegen Rost; Edelrost, s.v.w. Patina (s.d.). – Rost (Feuerrost), s. Feuerungsanlagen, Dampfkessel, Schiffskessel. – Rost, im Bauwesen, s. Rost, liegender. – Rost, in der… …   Lexikon der gesamten Technik

  • Rost [3] — Rost, 1) (Eisenrost, Ferrugo), der braungelbe, aus Eisenoxydhydrat bestehende Überzug, welcher sich an feuchter Luft, namentlich bei Gegenwart von Kohlensäure, auf blankem Eisen bildet. Einige Salze, wie Salmiak u. Kochsalz, namentlich aber die… …   Pierer's Universal-Lexikon

  • Rost — Rost, n. See {Roust}. [Scot.] Jamieson. [1913 Webster] …   The Collaborative International Dictionary of English

  • Rost [1] — Rost, 1) ein Gitterwerk von parallel neben einander laufenden od. kreuzweis über einander gelegten Stäben; 2) eine Art des Grundbaues u. zwar der künstlichen Gründung; man unterscheidet zweierlei Arten von Gründungen auf Holz, den Schwellrost u.… …   Pierer's Universal-Lexikon

  • Rost [4] — Rost, 1) die Pflanzengattung Puccinia; 2) Krankheit des Getreides u. der Grasarten, entsteht meist nach anhaltendem Regen, welchem alsbald starker Sonnenschein folgt. Zuerst zeigen sich an den Halmen u. Blättern röthlich gelbe Pünktchen, welche… …   Pierer's Universal-Lexikon

  • Rost [4] — Rost, ein meist aus Holz bestehender Boden oder Belag, der bei nachgiebigem Baugrund auf der Sohle der Baugrube hergestellt wird, um eine feste Unterlage zu bieten, auf der das Grundgemäuer ebensogut und sorgfältig ausgeführt werden kann wie auf… …   Meyers Großes Konversations-Lexikon

  • Rost — ¹Rost a) Gitter. b) Barbecue, Bratrost, Feuerrost, Grill. c) Bettrost, Lattenrost, [Sprungfeder]rahmen. ²Rost 1. Eisenoxid, Patina, Rostansatz, Rostbefall, Rostfraß, Rostschicht; (Fachspr.): Korrosion. 2. (Bot.): Rostkrankheit. * * * 1Rost,der:⇨ …   Das Wörterbuch der Synonyme