rupt

RUPT², -Ă, rupţi, -te, adj., s.f. I. adj. 1. Făcut bucăţi, ciopârţit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ fig. Zdrobit, copleşit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărţit în două (sau în mai multe) părţi. ♦ fig. (Despre relaţii prieteneşti, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părţi ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forţa) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. s.f. Înţelegere între contribuabili şi visterie, în evul mediu, în ţările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înţelegeri; ruptoare. – v. rupe.

Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98



RUPT¹ s.n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În loc.) În ruptul capului = cu nici un preţ; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – v. rupe.

Trimis de LauraGellner, 05.03.2008. Sursa: DEX '98



RUPT adj. 1. v. frânt. 2. v. plesnit. 3. v. zdrenţuit. 4. v. sfâşiat. 5. v. zdrenţăros. 6. sfâşiat, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele rupt.) 7. v. zdren-ţăros. 8. v. uzat. 9. (med.) fracturat, frânt. (Os rupt; mână rupt.) 10. v. extenuat.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



RUPT adj. v. intermitent, întrerupt, între-tăiat, ritmic, sacadat.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



rupt s. n. (pl. rupte în loc. pe rupt)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



RUP//T rupttă (ruptţi, ruptte) 1) şi substantival v. A RUPE şi A SE RUPE. ♢ rupt de oboseală foarte ostenit. rupt de foame foarte flămând. Râde rupttul de cârpit se spune despre cel care îşi bate joc de defectele altuia, iar pe ale sale nu le vede. 2) Care este îndepărtat, înstrăinat. rupt de viaţă. /v. a rupe

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RUPT¹ s.n. 1. rupt ♦ Întrerupere, suspendare.

Trimis de tavi, 08.10.2004. Sursa: DER



RUPT¹ s.n. rupt 2. (În loc.) (Nici) În ruptul capului = rupt . Cu ruptul sau cu rupta = cu ridicata, cu toptanul, cu ghiotura; rupt . Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate, din răsputeri, pe brânci. Munceşte pe rupte. [Forme gramaticale: rupt , ruptelea]

Trimis de tavi, 10.10.2006. Sursa: DLRLC



RUPT², -Ă, rupţi, -te, adj., s.f. I. adj. 1. rupt , găurit (prin întrebuinţare). ♦ Cu carnea trupului sfâşiată; rănit. ♦ fig. (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. de, arătând cauza) Zdrobit, copleşit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, rupt Lanţ rupt. ♦ E x p r . (reg.) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu vă zic rupt-ales Că aşa fără nici o rânduială Nu putem nici până dimineaţă Rămânea. rupt 3. rupt; smuls, v. c u l e s. Floare ruptă. ♦ E x p r . Bucăţică ruptă = v. b u c ă ţ i c ă. 4. rupt , îndepărtat; care a pierdut legătura cu....

Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: DLRLC