rând

RÂND, rânduri, s.n. 1. Şir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinţe. ♢ loc. adv. De-a rândul = a) unul după altul, fără întrerupere, în şir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capăt la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul după altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul după altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un şir; b) a fi în fruntea unei activităţi. ♦ Haină (încheiată) la două rânduri = haină bărbătească cu două şiruri de nasturi, unul pentru a încheia şi unul ca garnitură. ♦ Fiecare dintre şirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreaptă într-un text scris sau tipărit. ♢ expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se strădui să priceapă) şi ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Şir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un şir sau în cadrul unei activităţi; momentul indicat pentru o activitate. ♢ loc. adv. La rând = unul după altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ expr. A lua pe cineva la (sau după) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A ţine (sau a păstra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilită. A ţine cuiva rândul = a păstra un loc pentru cineva lângă sine, într-un şir. A intra la rând = a începe să acţioneze la momentul potrivit, după ordinea stabilită, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeaşi treaptă, la acelaşi nivel. A lăsa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia să ocupe locul sau să acţioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tău, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un şir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-şi da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treabă sau la vorbă. (pop.) A nu-şi putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capăt cu cineva. A da rând la... = a ţine seama de... Fără (de) rând = fără chibzuinţă, fără seamăn. 3. Cantitate, grup, număr care urmează după alte grupuri de acelaşi fel. ♦ Grup de obiecte care formează un tot, o serie şi care se folosesc deodată. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Dată, oară. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formează un tot omogen. 5. (înv.) Categorie socială. ♢ loc. adv. De rând = a) din popor, fără rang; b) lipsit de strălucire; comun, obişnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduială, fel (de a fi, de a trăi); rost. ♢ expr. A şti rândul = a şti rânduiala, a cunoaşte rostul, mersul treburilor. (reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grijă de cineva, a purta de grijă cuiva. – Din sl. rendŭ.

Trimis de romac, 18.12.2007. Sursa: DEX '98



RÂND s. 1. (înv. şi pop.) şir, (livr. înv.) linie. (Un rând dintr-un text.) 2. (mil.) şir, (înv. şi reg.) stroi. (Un rând de ostaşi aliniaţi.) 3. v. convoi. 4. şir, şirag, (reg.) ord, şar, (înv.) rang. (Un rând de plopi.) 5. (înv.) orânduială. (rând într-o succesiune.) 6. v. tagmă. 7. dată, (reg.) vers. (În trei rânduri am fost la el.) 8. serie. (Cloşca scoate un nou rând de pui.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



RÂND s. v. cat, ciclu, datină, etaj, fel, menstruaţie, nivel, obicei, period, rânduială, tradiţie, uz, uzanţă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



de-a rândul loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



rând s. n., pl. rânduri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



RÂND rânduri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinţe aranjate unele lângă altele în linie; şir. Un rând de soldaţi aliniaţi. ♢ Pe rând în ordine succesivă. rând pe rând, rânduri-rânduri unii după alţii. În primul rând înainte de toate; mai ales. Haină la două rânduri haină bărbătească cu două şiruri de nasturi. A fi în primele rânduri a) a ocupa locul din faţă într-un şir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntaş. A strânge rândurile a se uni mai strâns; a se consolida. De rând a) din popor; b) obişnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; şir. ♢ A citi printre rânduri a pricepe şi ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activităţi. ♢ La rând potrivit unei ordini stabilite. Cu rândul cu schimbul; alternativ. Fără rând fără a respecta ordinea stabilită. A ţine (sau a păstra) rândul a respecta locul ori ordinea stabilită. La rândul meu în ce mă priveşte. În mai multe rânduri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; şir; serie. ♢ A plânge cu zece rânduri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanţă). 5) Ansamblu de obiecte care formează un complet. Un rând de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relaţii sau unite într-o organizaţie. În rândurile prietenilor. ♢ (A fi) în rând cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalţi. 7) înv. Mod de desfăşurare a unei acţiuni; rânduială. ♢ A şti rândul a cunoaşte mersul lucrurilor. /<sl. rendu

Trimis de siveco, 28.10.2006. Sursa: NODEX



rînd (rấnduri), s.n. – 1. Şir, linie. – 2. Serie, grup. – 3. Ordine, în şir, dată. – 4. Ordine, clasă, categorie. – 5. Plebe, devălmăşie. – 6. Regulă, normă, jalon. 7. Menstruaţie. – 8. Temperament, tip. – 9. Pereche, serie de obiecte care formează un tot. – 10. Linie, şir de cuvinte. – 11. Strat. – De rînd, comun, vulgar. – De-a rîndul, în şir. Pe rînd, în ordine. sl. rędŭ "ordine" (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329), cf. bg., alb. red, ngr. ἀράδα "rang", mag. rend "ordine". – Der. rîndui, vb. (a ordona; a determina, a stabili; a destina, a numi), din sl. ręditi, cf. orîndui; rîndaş, s.m. (tînăr, argat pentru treburile cele mai umile); rînduitor, s.m. (orodonator, organizator); rîndului, vb. (Maram., a ordona), din mag. rendelni (Candrea); rînduială, s.f. (ordine; aşezare, stabiliment; normă; regulă; ritual, ceremonial); neorînduială, s.f. (dezordine).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER