răcan

RĂCÁN, răcani, s.m. (depr.) Recrut (în armată). – Probabil contaminare între rec[r]ut şi râtan.

Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX '98



RĂCÁN s. v. recrut.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



răcán s. m., pl. răcáni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



răcán, răcáni, s.m. (pop.; deprec.) 1. soldat (recrut). 2. pui de broască; linguraş.

Trimis de blaurb, 10.11.2006. Sursa: DAR



răcán (răcáni), s.m. – 1. Brotac. – 2. Recrut. Origine incertă, dar sigur expresivă. După Spitzer, Dacor., IV, 668, de la o rădăcină *rac de origine onomatopeică ca orac în orăcăi. Această explicaţie se potriveşte pentru primul sens; dar al doilea pare că presupune în sursa expresivă un al doilea sens, de "grosolănie, obiect necizelat", care apare şi în unele cuvinte înrudite, dintre cele ce urmează. Der. de la un lat. raccanus, din raccāre "a răcni" (Puşcariu, Dacor., III, 687-9; REW 7019; Candrea), cf. it. raganello "brotac", sau din rac "cancer" (Scriban) este îndoielnică. cf. it. rácano "şopîrlă", racola "broască", cuvinte tot expresive (Prati, 808). Der. răcănel (var. Bucov. răcăteţ, racateţ, Trans. racachici), s.m. (brotac): rachet, s.n. (cîntecul broaştei); răchiţel, s.m. (Maram., brotac); răcădui, vb. (Mold., a se răsti la cineva), pe care Tiktin şi Candrea îl leagă în mod greşit de răgădui; răgălie (var. răgăţină, răgăţînă), s.f. (îngrămădire de lemne, buşteni etc., tufă noduroasă), var. probabil prin contaminare cu rădăcină (după Tiktin din sl. rogŭ "corn"); radină (var. ratină), s.f. (Olt., tufă), cu acelaşi schimb din răgace › rădaşcă; rătăcană (var. rătăcanie), s.f. (Mold., mărăciniş urît), cu metateză; rătăcănos, adj. (Mold., neregulat); rancote, s.f. pl. (Olt., Trans., rămuriş, crengi), de la aceeaşi rădăcină expresivă, cu infixul nazal; rascote, s.f. pl. (rămuriş), var. cuvîntului anterior; răscoage, s.f. (răchiţică, Epilobium angustifolium). cf. rătăci.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER