- scârţâitor
- SCÂRŢÂITÓR, -OÁRE, scârţâitori, -oare, adj., s.f. 1. adj. Care scârţâie, care produce un scârţâit1; care se aude strident, care produce o senzaţie auditivă neplăcută; scârţâit2. 2. s.f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mişcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident şi alungă păsările din semănături. 3. s.f. Hârâitoare. 4. s.f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înţepătoare şi cu flori verzui; troscoţel (Polycnemum arvense). [pr.: -ţâ-i-. – var.: scârţiitór, -oare adj.] – Scârţâi + suf. -tor.Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98scârţâitór adj. m. (sil. -ţâ-i-), pl. scârţâitóri; f. sg. şi pl. scârţâitoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSCÂRŢÂIT//ÓR scârţâitoroáre (scârţâitoróri, scârţâitoroáre) Care scârţâie; care produce scârţâituri. /a scârţâi + suf. scârţâitortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.