sfânt

sfânt
SFẤNT, -Ă, sfinţi, -te, adj., subst. I. adj. 1. Epitet dat divinităţii, considerată ca întruchipând suprema perfecţiune şi puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificaţi de biserică. ♢ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viaţă curată şi cucernică. 2. Care ţine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ţinuturile menţionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit şi propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneraţie; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârşit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. "de" şi exprimând ideea de superlativ) Straşnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. subst. 1. s.m. sg. art. (pop.) Dumnezeu ♢ expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păţi, a da de belea; b) a da peste un noroc neaşteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăboveşte undeva prea mult (şi degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. s.m. şi f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârşit al vieţii creştine şi consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ♢ expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbaşii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinţii = a aţipi, a adormi; a muri. A-i ieşi (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept şi înţelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemişcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinţi sau a se ruga de toţi sfinţii = a se adresa la cei puternici cu rugăminţi, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri şi cu stăruinţe. La sfântu-aşteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viaţă curată şi cucernică. 3. s.f. pl. art. (În credinţele populare) Iele. 4. s.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
Trimis de romac, 10.10.2008. Sursa: DEX '98

BUSUIOCUL-SFÍNTELOR s. v. calomfir.
Trimis de siveco, 10.04.2009. Sursa: Sinonime

IARBĂ-SFÂNTĂ s. v. lemnul-maicii-domnului.
Trimis de siveco, 19.11.2007. Sursa: Sinonime

SFÂNT adj. v. grozav, straşnic, teribil, zdravăn.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

SFÂNT adj., s. 1. adj. (bis.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia sfânt.) 2. adj. (bis.) (înv. şi pop.) sânt. (sfântul duh.) 3. s. (bis.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiţă. 4. s., adj. (bis.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (sfântul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (bis.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte sfânt.) 9. adj. (bis.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile sfânt.) 10. s. (bis.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile sfânt.) 12. s. (bis.) sfânta sfintelor = sanctuar. (sfânt la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ sfânt.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârşit, perfect. (sfânt nevinovăţie!)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

SFÂNTUL s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumne-zeu, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínţi; f. sg. sfântă, g.-d. art. sfíntei, pl. sfínte
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

Sfânta Fecioáră adj. + s. f.
Trimis de siveco, 18.02.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

Sfântul Mormânt adj. + s. n.
Trimis de siveco, 27.04.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

SFÂNT1 sfântă (sfinţi, sfínte) 1) Care inspiră sentimente luminoase şi înălţătoare; demn de veneraţie absolută; sacru. sfânta libertate. 2) Care este excepţional de important. Datorie sfântă 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăţi dătătoare de viaţă. sfântul soare. sfântul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viaţă extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepţiile religioase) Care posedă har divin. Apă sfântă. /<sl. sventu
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

SFÂNT2 sfinţi m. 1) (la creştini) Persoană care şi-a consacrat viaţa apărării religiei şi care după moarte este considerată făcătoare de minuni. ♢ La sfântul aşteaptă niciodată. Parcă i-a ieşit un sfânt din gură se spune despre cineva care a enunţat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un sfânt a fi foarte cuminte. A se ruga la toţi sfinţii a) a se adresa cu rugăminţi tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinţă supremă, care a creat lumea; Dumnezeu. ♢ Ferit-a sfântul în nici un caz. /<sl. sventu
Trimis de siveco, 21.10.2007. Sursa: NODEX

sfînt (-tă), adj.1. Divin. – 2. Sacru. – 3. Respectabil, venerabil. – 4. Preafericit. – 5. Epitet popular dat lunii, soarelui şi zilelor săptămînii personificate. – 6. Impunător, grozav. – 7. (s.m.) Preacuvios, sanct. – 8. (s.m.) Căpetenie, ştab, persoană cu putere. – 9. (s.f.) Împărtăşanie. – 10. (s.f. pl.) Iele, duhuri rele. sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Şeineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s.m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se păstrează în numele unei biserici din Iaşi, Trisfetite(li), a cărui reducere se explică prin considerarea sa greşită drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfeştanie (var. înv., osfeştanie), s.f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfeştenic, s.m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinţi (var. înv. sfenti, sfenţi, osfinţi), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfinţenie, s.f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfinţie, s.f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preoţilor); sfinţişori, s.m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfinţituri, s.f. pl. (mîncare sfinţită, la Paşti); sfinţit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preoţilor); preasfinţit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelaţilor); sfîntuleţul, s.m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuţă (Candrea interpretează greşit drept "Dumnezeu"), rus. svjatoša "diavolul".
Trimis de blaurb, 09.12.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • sfanţ — SFÁNŢ, sfanţi, s.m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat şi în ţările româneşti la începutul sec. XIX; sorcovăţ; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ♢ expr. A nu avea nici un sfanţ = a nu avea …   Dicționar Român

  • şfanţ — s.m. v. sfanţ. Trimis de cata, 01.05.2004. Sursa: DEX 98 …   Dicționar Român

  • sfanţ — s. m., pl. sfanţi …   Romanian orthography

  • sfấnt — adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínţi; f. sg. sfấntã, g. d. art. sfíntei, pl. sfínte …   Romanian orthography

  • sacru — SÁCRU1, Ă, sacri, e, adj. 1. Cu caracter religios; privitor la religie, care aparţine religiei. ♦ Sfânt. ♢ Foc sacru = vocaţie, talent. 2. fig. Care inspiră sentimente de veneraţie; scump. – Din lat. sacer, era, it. sacro. Trimis de ana zecheru,… …   Dicționar Român

  • patron — PATRÓN1, patroane, s.n. 1. Cartuş (1). ♦ Bucată cilindrică de exploziv, folosită la umplerea găurilor de mină. 2. Corp cilindric de porţelan care conţine firul fuzibil al unei siguranţe electrice; buşon (2). 3. Schiţă pentru indicarea modului de… …   Dicționar Român

  • pelerinaj — PELERINÁJ, pelerinaje, s.n. Călătorie pe care credincioşii o fac într un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ p. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere… …   Dicționar Român

  • preasfânt — PREASFẤNT, Ă, preasfinţi, te, adj., s.m. şi f. 1. adj. Care a primit harul divin; sfânt. 2. adj., s.m. şi f. Termen respectuos de adresare sau epitet pentru clerici, mucenici, sfinţi. – Prea + sfânt. Trimis de oprocopiuc, 07.04.2004. Sursa: DEX… …   Dicționar Român

  • impietate — IMPIETÁTE, impietăţi, s.f. Lipsă de respect faţă de ceva considerat sfânt; p. gener. atitudine jignitoare, lipsită de respect faţă de cineva sau de ceva care merită întreaga consideraţie; sacrilegiu. [pr.: pi e ] – Din fr. impiété, lat. impietas …   Dicționar Român

  • sacrosanct — SACROSÁNCT, Ă, sacrosancţi, te, adj. (livr.) Sacru1, sfânt; p. ext. intangibil, inviolabil. [var.: sacrosánt, ă adj.] – Din lat. sacrosanctus. Trimis de LauraGellner, 17.07.2004. Sursa: DEX 98  SACROSÁNCT adj …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”